Gri mort, negru aprins, frunză adormită,
Vernil de foen, cale lactee de tutun,
Grădină în tapet, ilustru zugrăvită
Şi pete de bondari, făcute scrum.
Semne de peisaje rătăcite
Şi defrişate de un tată vitreg,
Lăsând orfan peretele de rame obosite
Sau de balanţa timpului nebun...
Fir lung cu aspect de zgură,
Venit cu trenul veacului trecut,
Ajuns să-nghită exprimarea pură
Şi să ofere creiere cu împrumut.
O mână cu porniri mărunte,
Cu eul jertfit în ţepii banalei condiţii
Şi mintea plătită cu dobândă
De-o burtă mâncată de inaniţii...
Atât de dură cu sufletele muritoare,
Condiţie a infinitului macabru:
Eterna nemurire prin schimbare,
Veşnica stare prinsă într-un cadru.
