marți, 6 septembrie 2016

Șotron



Din când în când, mai scriu cu creta pe asfalt.
Le pun alăturat
Desenul vorbelor,
Desenul faptelor
Și le topesc în poezii.

Apoi arunc şi nimeresc cifrele-nalte,
Mă concentrez pe forme şi modele,
Pe linia conturului şi oglindirea stelelor.
Citesc toata povestea lumii
În golurile din pământ
Şi colorez destine, 
Ca şi cum aş colora destinul meu
De sfânt.

Câteodată, mai scriu şi cu creionul pe hârtie.
Curgerea gândurilor se prelungeşte
În dinamica degetelor care descrie
Tuşe vagi
Şi se coboară-n fraze lungi
Cu litere ce scormonesc din mine
Cuvinte-adânci
Despre iluzii şi daruri divine,
Despre zbucium şi desăvârşire,
Despre mine
Sau despre tine.

Uneori mai compun cu privirea
Scenarii despre dimensiuni îndepărtate.
Şi le întrepătrund cu zgomote vibrante
Ca talgerele lovite
În simfonii delirante.
Le descriu drumurile
Cu ochii nevazuţi ai minţii
Şi notele înalte le ating delicat
Cu vocea suavă de cap a fiinţei.

Mai nou şi des, lovesc cu mâinile
Butoane de maşinării inteligente.
Din plex până-n neant
Şi inapoi în palme
Şi-n rădăcinile desprinse din picioare,
Privesc simţind şi simt scriind
Iubiri născute din energii creatoare.
Le prefac uşor-uşor
În pagini verzi, înşirate naiv pe pereţi.
Le transform mai apoi în caldă acceptare
Şi le trimit pentru purificare
Către astre solare.

Probabil nu ating perfecţiunea,
Nici pacea,
Poate nici dulcea eliberare,
Dar vor afla despre modelul nemuririi,
Purtat de razele de soare.

Niciun comentariu: