marți, 7 ianuarie 2014

...

Opt

Era copil îngerul din noi
Când am ales să-l facem om, slugoi.
L-am maltratat, i-am pus pecete,
Am scrijelit în el cu crete.
I-am aruncat ocări cât marea,
Căci a-ndrăznit să ne alunge disperarea.

Era copil, nemângâiat,
Atât de dulce şi-mpăcat.
Rămas mahmur de grija noastră
Să-i pironim făptura castă.

Mi-aduc  aminte când i-am explicat
Că ce-a făcut se numeşte păcat.
Ce cruntă durere lumească
S-a  aplecat atunci pe puntea cerească!
Ce fapte de crudă căinţă
I-au rupt nemurirea din fiinţă!

Cuvinte puţine s-ar spune,
Dacă pe lume am crede-n minune...

Am ucis îngerul din noi
Pe când ne iubeam amândoi
Şi dulce prapastie am ridicat
În casa eternului uitat.
Căci stins a fost odată cu noi
Tot geamătul aprig al fiilor tăi,
Tot crâncenul zâmbet al zilelor tale,
Toată ardoarea cuvintelor goale.

L-am invocat apoi pe slugoi,
L-am îndopat cu roşu noroi.
L-am stins în ocru liniştit
Ca pe o floare-n infinit.
I-am consumat din sămânţa necoaptă
A fructului de lămâie acră.
L-am înecat în verde de paris,
Sperând că totul se alină-n vis.

Şi, când să scape către cerul paradis,
Sărmanul prunc nebotezat
Ne-a renegat.

Niciun comentariu: