vineri, 22 iulie 2016

...

Feti-Frumosi

Cand eram copil,
Ma jucam v-ati-ascunselea cu stelele.
Daca pierdeam,
Le spuneam povesti cu copii haiosi,
Iar ele ma rasplateau cu feti-frumosi.

Erau atat de frumosi fiii de astri
Ca nu ma puteam indragosti.
Si ramaneam pe veci apropiati ca fratii
Si ne scriam scrisori in fiecare zi.

Acum, stelele se ascund de mine
Iar eu le caut in fiecare oftat.
Acum, ma-ndragostesc prosteste
Si mi-e greu sa recunosc fetii de imparat,
Caci amintirile imi joaca feste
Si nerabdarea mi-e dusman de neiertat.

A fost o vreme cand eu fugeam de ele.
Ce luminoase erau in serile de vara,
Cum isi jucau nebune razele pe-afara!

Insa, orbirea mi le-acoperea
Iar fetii de poveste, curati
Erau trimisi la drum cu departarea
Catre  copile si copii haiosi 
Din povestile trecute cu feti-frumosi.


Si totusi...

Daca nimeni vreodata nu s-a transformat?

Daca sa lasi in urma basmul
E descântecul căutat?

Poate, in marea de naivitate, candidul se cere-nțărcat.



luni, 18 iulie 2016

...


Va urma

Cand se mai trage o linie, 
de la sine sau grabita de cineva,
Sufletul parca iti cade departe undeva.

Si nu e hau mai adanc 
Decat golul din tine,
Atunci cand ratacesti ca un mort si esti pierdut,
Plangandu-ti de mila ca un natang.


vineri, 8 iulie 2016

...


Opt bis

Am calculat, m-am răzgândit, am măsurat
Si mi-a dat un rezultat curat.

Mă ține undeva din vintre până-n gât.
E ca o gheară care strânge dulce,
Apoi se cațără printre coloană și plămâni
Și îmi atinge lin gâtlejul fin.

Vei spune: "Nu, nu te lăsa așa,
Se-ncolăcește și te otrăvește,
Te lasă-n suferință, cu suflu îngreunat,
Ca și cum l-ai fi luat de bărbat.
Apoi te părăsește pentru altă carcasă
Și-o să rămâi cu vintrele în plasă."

Dar eu am calculat,
Mai grea otravă decât nemurirea nu poate exista,
Iar teama de sfârșit e mai ceva ca ea.

Să nu-mi consum simțirea e ca și când
Aș sta închisa în beci adânc
Și aș vedea doar apele mizere
Cu mucegai și șoareci și gândaci purulenți.
E ca și cum mi-aș refuza o apă limpede de vară
Cu soarele arzându-mi rănile de-aseară.

Mai bine lasă-mă să mă otravesc cu ea,
Să-mi torn venin pe rană,
Să-i simt trecerea grea.
Mai bine să m-alin apoi cu dorul și speranța
Decât să-mi curm din fașă, 
Tâmpă, 
Cutezanța.

O să spui "Hai, că nu e chiar așa, nu exagera!"
Da?
De ce atunci, dacă nu doare ca un topor prin măruntaie,
Fugi totuși de ea ca de tămâie
Și-ți ții drept scut,
Opac,
Răceala 
Ca pe-o mantie regească, 
Cu mândrie și falsă înțelepciune lumească?

...

Deci, după lungi măsurători,
Mi-am afirmat concluziile 
Despre nebănuitele rumori.

E incorect și dureros pentru mine
Să mă încarci cu erorile de calcul 
Și convigerile vechi căutate de tine.

E ipocrit și plin de egoism 
Să mă încerci cu dorințele tale
De a nu fi atins.

E chiar înșelător și trist
Să te comporți contradictoriu dinadins, 
Diametral opus,
Apoi să-mi spui că tu mi-ai spus,
Apoi să fugi, deși zici că nu fugi
Și să rămâi, deși ești al oricui.

Și toate să le-ncarci în barca mea,
Ca și cum, cu atâtea bagaje, nu s-ar scufunda.

Și, dacă refuzându-mi drogul, 
Crezi că ai rezolvat ecuația,
Concluziile, după măsuratori multiple, îmi spun că totul rămane mai ceva...
Căci acum îi înțeleg mai mult amploarea
Și doar acum mi-o asum în toată splendoarea.

...

Și, dintre toate câte-am calculat,
Am redus totul la radical din "ceva" la pătrat.
Dar nici așa nu era
Rezultatul cel mai curat.

M-am întors la otravă și am reanalizat: 
Vrea să rămană nedestinat!

Nu-i bai. Sunt campioană la iubit necondiționat.
 Pana la urmă, să iubești necondiționat
E dovadă de înaltă spiritualitate.
Și să-ți ajungi ție.
Și să trăiești singur, cu lipsuri, tăceri, frâne, ziduri,
Dar multă demnitate.

La asta se reduce paradoxul
Și asta-i pricina și rostul.
Iar toate câte eu le-am tăvălit prin mine
Și le-am forțat și le-am urlat,
Au fost doar strigăte de intuiție ratată. 
Un fel de a-mi spune că iar nu-mi ascult inima
Și iarăși am ales cumva împotriva mea.


De ai fi dorit să mă cunoști cu-adevărat,
Ai fi înțeles că nicio dramă la mine 
Nu durează 
Mai departe de-un zâmbet 
Și-un gând că sunt ceea ce contează. 
Căci, până la urmă, de ce aș căuta ceva mai puțin decât însăși dragostea?

Concluzia curată așadar s-a scris
Ușor-ușor, 
Printre contrarii și trăiri.
Și mă lasă iar cu capul încărcat
De tiparele vechi pe care toți,
Orbiți,
Ni le-am reconfirmat!

Și-acum, luați cu vin,
E ca o împărtășanie cu "sweet" venin!

marți, 7 ianuarie 2014

...

Opt

Era copil îngerul din noi
Când am ales să-l facem om, slugoi.
L-am maltratat, i-am pus pecete,
Am scrijelit în el cu crete.
I-am aruncat ocări cât marea,
Căci a-ndrăznit să ne alunge disperarea.

Era copil, nemângâiat,
Atât de dulce şi-mpăcat.
Rămas mahmur de grija noastră
Să-i pironim făptura castă.

Mi-aduc  aminte când i-am explicat
Că ce-a făcut se numeşte păcat.
Ce cruntă durere lumească
S-a  aplecat atunci pe puntea cerească!
Ce fapte de crudă căinţă
I-au rupt nemurirea din fiinţă!

Cuvinte puţine s-ar spune,
Dacă pe lume am crede-n minune...

Am ucis îngerul din noi
Pe când ne iubeam amândoi
Şi dulce prapastie am ridicat
În casa eternului uitat.
Căci stins a fost odată cu noi
Tot geamătul aprig al fiilor tăi,
Tot crâncenul zâmbet al zilelor tale,
Toată ardoarea cuvintelor goale.

L-am invocat apoi pe slugoi,
L-am îndopat cu roşu noroi.
L-am stins în ocru liniştit
Ca pe o floare-n infinit.
I-am consumat din sămânţa necoaptă
A fructului de lămâie acră.
L-am înecat în verde de paris,
Sperând că totul se alină-n vis.

Şi, când să scape către cerul paradis,
Sărmanul prunc nebotezat
Ne-a renegat.

vineri, 13 decembrie 2013

Trei


Te-am coborât din stele
Să te întreb
Unde-ai lăsat iubirea mea?
Ţi-am dat-o cu credinţa 
Că ştii prea bine ce să faci cu ea.

Se spune că acolo sus, la voi în stele,
Sunt suflete care doresc doar acceptarea
Că vor să fie doar iertate
Şi înţelese atunci când rătăcesc calea.

Eu am aflat de mult de ţara ta,
Am cunoscut-o de la zâmbet la tăcere,
Călătoria a fost şi dulce, şi grea,
Dar am sperat mereu la prima noastră mângâiere.

De aceea te rog să-mi ierţi nerăbdarea
Sau lipsa raţiunii, ca orice mirean,
Trăiesc în sfere coborâte-n timp
Şi mă ridic spre culmile de-alint.
Şi nu-nţeleg: 
Unde-ai lăsat iubirea noastră?
Căci era tânără şi pură,
Se unduia spre dansuri de pământ
Să se arunce în natură,
Aşteptându-şi crudă mirele sfânt.

De aceea tot încerc
Să te aduc la mine
Să te conving să te întorci.
Sau simplu, doar să spui cuminte,
Cuvintele demne şi line
Ale nobilei sincerităţi.

Acum, în ceasurile morţii,
Când inima şi-a consumat credinţa,
Ce taină vrei a mai păstra?

Te rog să-mi spui, dragostea mea,
Pe unde ne-ai lăsat fiinţa?

vineri, 20 august 2010

Pentru tine...

M-ai mângâiat ușor pe tâmple
Și-ai alinat în mine frica,
Mi-ai potolit pornirile fierbânde
Și ai știut mereu că va fi clipa.

M-ai așteptat și m-ai dorit,
M-ai ridicat și nu o dată m-ai uimit,
Iar clipa nu mai știu când a venit

Pentru că azi e ca și cum dintotdeauna te-am iubit...
PrimãVară

Mormane de iubire pe marginea cărării
Se sting sub cerul limpede al primãverii,
Se scurg în găuri de asfalt
Și se preling în gropile din parc.

Nemărginite, infinite sentimente,
Ce iarna troieneau pe trotuare
Și ne-ncălzeau cu vagi senzații certe,
Se-agață acum cu disperare
De trena vremii iluzorii.
Răsuflă aproape fără vlagă,
Abia ținându-și forma-ntreagă.

Silabisesc vechi incantații
Se zbat să-ntoarcă gerul cald,
Însă, cu toată osteneala,
Se vor topi în marea de smarald.

vineri, 21 mai 2010

...


Gol de amor

E dulce durerea de-amor.
E grea si apasa in gol.
Iar golul e-amar si se-ntinde
Si arde prelung,
Precum candela cand se-aprinde.

Consuma uleiul din tine
Incet...

Cu lacrimi de dor
Fitilul se-neaca in sine,
Se stinge in ignete si suspine,
Si lasa in urma din nou...
Dulce gol.

miercuri, 28 octombrie 2009

...

Idei cu rima

Papuci în non-culori
Pe-un curcubeu de fluturi.
Icoane, măşti şi cânturi.
Simple rânduri.
Papuci în non-culori.
Icoane, măşti şi cânturi,
Pastile de prefaceri.
Simple gânduri.

Te iert si te iubesc si-ti multumesc!

Te iert ca ai uitat prima-ntalnire,
Te iert ca ai uitat cum ne vorbeam,
Te iert ca uiti in ce fel ne priveam.

Te iubesc pentru lumina din ochi,
Te iubesc pentru ca stiu ca ma doresti,
Te iubesc pentru ca-ncerci si tu sa nu ma pierzi.

Si-ti multumesc ca m-ai facut sa simt,
Iti multumesc ca ma mentii in gandul tau,
Iti multumesc ca m-ai facut sa nu mai mint

Si... te astept ca un copil, dupa un cantec de colind.

vineri, 21 martie 2008

...

Cântec

O rază caldă te străbate,
Iar vântul dulce cântă-n alei,
Parfum de fluturi, flori de ape
Alungă nori, alungă dureri,
Ciudate tăceri.

Amurgul tainic se destramă
Şi flăcări mii pictează pe cer.
Contur de lacrimi, zâmbet aspru
Rămân fiori, rămân printre zori
Ciudate culori

Şi atunci când noaptea trece
Şi lumina e,
Ai putea să crezi în dragoste.
Iar atunci când flori de tei
Râd în ochii ei,
Ai putea să vrei să speri.

luni, 3 martie 2008

Ascultă-mi ruga şi păzeşte,
Acest morman de lacrimi netezeşte!
Învaţă-mă să-ndur credinţa
Dă-mi veacul, dă-mi biruinţa.

Călit mă cred, deşi nu mai am puterea
Să pătrund prin infinit
Mi-e sufletul luat şi vrerea.
Descopăr sec: sunt mărginit...

vineri, 22 februarie 2008


Gri mort, negru aprins, frunză adormită,
Vernil de foen, cale lactee de tutun,
Grădină în tapet, ilustru zugrăvită
Şi pete de bondari, făcute scrum.
Semne de peisaje rătăcite
Şi defrişate de un tată vitreg,
Lăsând orfan peretele de rame obosite
Sau de balanţa timpului nebun...

Fir lung cu aspect de zgură,
Venit cu trenul veacului trecut,
Ajuns să-nghită exprimarea pură
Şi să ofere creiere cu împrumut.

O mână cu porniri mărunte,
Cu eul jertfit în ţepii banalei condiţii
Şi mintea plătită cu dobândă
De-o burtă mâncată de inaniţii...

Atât de dură cu sufletele muritoare,
Condiţie a infinitului macabru:
Eterna nemurire prin schimbare,
Veşnica stare prinsă într-un cadru.
Amintiri

"Cri-cri" şi "cip-cirip"
pe două voci.
Doi, trei, un infinit
de "cucurigu".
Iar pe o pânză
de un alb ambiguu
Cu vii şi moarte,
noi şi vechi fantome
te sufoci...
Nehotărâre

Mai vreau să fiu ce îmi doresc,
Ce îmi doream, ce-mi voi dori?
Mai vreau să am tot ce-aş fi vrut,
Tot ce voiesc, ce voi voi?
E greu, e simplu, e firesc?
Vreau râu, vreau mare sau vreau corp ceresc?
Nevoie de...

Crispat răsunet de durere,
Dorinţă veşnic ne-mplinită,
Sunet scurt şi surd prin rame
Şi tăietura grea de lame.
Tortură sumbru adâncită,
Rană adâncă,
În tăcere
Sublim încremenită.
Inspiraţie

Condei aprins de foc de paie,
Paiaţă arsă de dorinţe
Atât de dură în odaie,
Atât de goală-n dependinţe.
Şi te mai vrei stăpâna sorţii...
Ce e?

E vraişte tot în jurul meu?
Şi apa neagră, patul ros?
Lumina e şi ea un fel de cros?
E crosul derizoriu, deluzoriu?
Copacul alb, maro sau verde aprins?
E drumul tot contradictoriu?
E capătul de neatins?